2 ani într-un meci

E așa fain cum se așează lucrurile uneori. Parcă mai ieri făceam noapte albă înaintea primului meci după reînființare. Aveam emoții, știam că o să fie ceva special, atât pentru noi cât și pentru majoritatea jucătorilor. Aveam o echipă făcută în 2 săptămâni, care jucase doar un amical cu niște copii și care cel mai probabil urma să piardă. Nu ne-am gândit niciodată la rezultat în acea seară, era doar entuziasmul că a 2-a zi o să fim iar acolo.

2 ani mai târziu suntem în fața unui lucru incredibil. Jucăm cu barajul pe masă. Mi-ar plăcea atât de mult ca sâmbătă lângă teren să existe o cupă. Nu trebuie să fie mare sau oficială, doar să fie acolo. Băieții noștri o merită pentru tot ce au făcut în acest sezon. Au bătut de cel puțin 2 ori fiecare echipă din campionat, ne-au adus bucurii mari, foarte mari, dar mai presus de toate au dus mai departe legenda lui Dobrin!

Așa cum am spus-o mereu, pentru mine nu contează liga în care joacă FC Argeș. Contează ca ea să existe. Însă e păcat, mare păcat, să ratăm un lucru de care suntem așa aproape. Hai să câștigăm, hai să fim fericiți cum nu cred ca am mai fost de multă vreme, poate niciodată!

Sunt 2 ani de muncă, 2 ani în care zeci de fotbaliști au jucat, sute de suporteri au cântat și mii de ochi au privit cum Argeșul s-a bătut în liga a 4-a. Câștigați pentru noi, câștigați pentru voi, câștigați pentru Dobrin. Faceți orice dar câștigați! Hai să ne bucurăm împreună de munca voastră, a noastră, a tuturor.

 

#fcarges #pyro #ultras #againsmodernfootball #groundhopping #romania #pitesti #arges #champions

A photo posted by FC Arges 1953 (@fcarges1953) on

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *