Ieri am fost cu Emi și băieții de la Copa90 la primul meu meci oficial din acest sezon. A fost în aceelasi timp al 2 lea derby bucureștean pe care l-am văzut pe viu. A mai rămas doar Dinamo-Rapid, pe care sper să îl fac anul acesta. Mai jos aveți prezentate 5 lucruri ce s-au evidențiat aseară în opinia mea.
1. Am stat la tribuna 0, teoretic loc destinat familiilor și oamenilor puțin mai înstăriți și poate educați. În stânga mea se afla o familie, tată, mamă, fată de 13-14 ani și băiat de 5-6 ani. Până la sfârșitul primei reprize, micuțul deja învățase de la tatăl sau ce trebuie să le dea rapidiștilor.
2. Într-un moment de plină euforie, un băiat mai tuciuriu de felul său a început să spună că a avut și va avea mereu boală…
3. Rapidiștii au fost surprinzător de calmi. S-au luat la harță cu jandarmii doar de 2-3 ori.
4. Țipătul lui Stacey, un băiat de la Copa90, a atras câteva priviri atunci când Rui Miguel a avut o ocazie mare. Din fericire, privirile incruntate s-au oprit în momentul în care se supăra și la ratarile celor de la FCSB.
5. E frumos pe Ghencea, dacă nu se mai ivește o situație excepțională ca cea de ieri nu cred că mai ajung prea curând pe acolo.
Dute-n Grecia, Polonia, Argentina, Germania cu mentalitatea asta de “tribuna pentru familii” sa vezi ce bine primit o sa fii. Stadioanele sunt pentru fani, iar fanii cei mai apreciati canta pentru echipa lor de suflet. Daca vrei sa vezi meciul du-te la terasa, ai reluari.
Eram ironic in caz ca nu ti-ai dat seama. Voiam sa subliniez cat de proasta e ideea asta cu “zona de familie”. Si eu ii apreciez pe cei care canta si se urca pe garduri atunci cand echipa lor da gol!