Anul trecut am participat la 3 curse şi am câştigat 3 medalii pe care le-am atârnat deasupra biroului. Îmi face mare plăcere să le privesc pentru că îmi aduc aminte de momente când mi-am depăşit limitele, până la urmă şi despre asta este alergatul. Anul acesta vreau să particip la primul meu maraton, dar încep cu o cursă mai lejeră, SkyRun.
Pe 23 Ianuarie va avea loc a 3a ediţie. Eu am fost la cea cu numărul 2 şi mi-a plăcut foarte mult, fiind şi prima competiţie de alergare la care am participat. Ca la fiecare SkyRun, 24% din taxa de înscriere la individual si 50% din taxa corporate vor merge către o cauză pe care fiecare alergator va alege să o susţină. Lista celor 4 asociaţii beneficiare fiind: HOSPICE Casa Speranţei, Mia’s Children, Asociaţia Mai Mult Verde şi World Vision Romania.
Pentru câteva zile nu o să mai urc în bloc cu liftul şi probabil o să evit şi scările rulante de la metrou. Ne vedem la SkyRun? Voi vă puteţi înscrie aici.
Update. Sorin mi-a spus că din păcate nu mai sunt locuri, aşa că vă invit să susţineţi una dintre cele 4 cauze menţionate mai sus. Daca se mai schimbă ceva între timp vă voi comunica!