Am mai multe lucruri făcute în viaţă de care sunt mândru, majoritatea sunt personale, dar poate printre cele mai importante este unul colectiv. Sâmbătă FC Argeş a promovat în liga a 3-a după 2 ani de judeţ. Mai mult sau mai puţin am pus şi eu umărul la tot ce s-a făcut, iar satisfacţia trăită e greu de explicat.

Pentru mine, toate poveştile despre această echipă încep cu prima etapă, cu meciul în care nu ştiam cum îi cheamă decât pe 3 dintre jucători, iar pe doi dintre ei pentru că erau trecuţi de 40 de ani. Habar nu am ce partidă  mi-a plăcut cel mai mult. Au fost meciurile pline de fumigene, răsturnările de scor sau deplasările în care lăsam goale cârciumile de lângă teren. Toate acestea ne.au rămas întipărite în minte, la fel ca şi imaginile cu jucătorii sărind pe grad după goluri, dând din steag la finalul meciurilor sau rezistând langa noi în tot acest timp, aşa cum au făcut-o Terente şi Marius Călin.

Nu mai e mult şi începem drumul din C. Schimbăm comunele din Argeş cu cele din Muntenia. Sunt şi câteva oraşe pe acolo, dar nu foarte impresionante. Poveştile s-au adunat şi la fel trebuie să facă şi oamenii. E nevoie de fiecare, iar dacă aţi venit până acum la cel puţin un meci sau ne-aţi auzit claxonând cu fularele la oglindă, sigur vi s-a întâmplat să simţiţi ceva.

Echipa asta e genul care oferă cele mai preţioase lucruri din fotbal, sentimente şi amintiri. Pentru că trofeele chiar nu prea conteaza pentru cine susţine cu adevărat!