Ce mâncăm pe stadioane? Polonia

22 de meciuri am reușit să văd în 9 luni cât am stat în Polonia, am început de jos de la liga a 8-a și am mers până la Ekstraklasa și Europa League. Având stadioane moderne și spațioase, aceștia au în mod evident și facilități pentru spectatori. Desigur, există și arene mai vechi, dar nici acestea nu duc lipsă de locuri unde poți bea o bere sau unde poți mânca ceva.

Pentru că sunt foarte conservatori, nu comercializează hamburgeri sau sandwich-uri clasice. Principalele lucruri pe care le găsești sunt cârnații și zapiekanka, doar la Legia am dat peste pizza, iar la națională peste hot-dogi.

Despre zapiekanka am povestit mai multe într-un vlog pe care îl găsiți aici. Eu am început să o asociez mai mult cu un fel de street food, iar cea pe care am văzut-o pe stadioane era varianta clasică, ciuperci, brânză și poate șuncă. În plus, aducea destul de mult cu cea congelată pe care o găseam în orice supermarket, așa că am preferat să zic pas de fiecare dată.

Kelbasa Śląska, sau cârnatul de Silesia este cu siguranță vedeta polonezilor atunci când vine vorba de grătare. Probabil se găsește pe mai toate stadioanele din primele 4 ligi, sau cel putin pe cele 12 unde am fost eu. Am mâncat de 5 ori și trebuie să recunosc, gustul e influențat destul de mult și de ce ai pe lângă. Cel mai bun a fost la Legia, datorită pâinii și a murăturilor. Cam peste tot se servește cu murături, însă contează  calitatea acestora. Mi se pare ciudat să mănânci cârnați cu ketchup, dar aici depinde și de gustul fiecăruia. Muștarul polonezilor este bun, așa că mergeți cu încredere pe el!

Ca și atmosferă pentru a mânca, recomand stadioanele mai vechi precum cele Torun sau Katowice. La Cracovia ori Widzew totul este pur și simplu între betoane, nu prea simți nimic din liniștea necesară. Mi-a plăcut foarte mult cum era amenajat exteriorul stadionului din Katowice, acolo unde găseai o terasă suficient de mare, nu doar 2-3 mese.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *