Clujul devine din ce în ce mai interesant

Un lucru este clar, Bucureştiul reprezintă cel mai important oraş din România din toate punctele de vedere, fie că vorbinm despre studii, joburi sau timp liber. Dar e puţin cam aglomerat, parcă e destul de greu să organizezi un eveniment mare în timpul săptămânii, habar nu am ce o să se întâmple la Euro 2020, dar mai e destul până atunci, cine ştie ce autostrada suspendată apare.

Clujul se mişcă, atât din punct de vedere al oamenilor cât mai ales din punct de vedere al evenimentelor. Acum să fim sinceri, profesionişti au fost mereu acolo şi este un lucru ştiut de toată lumea, însă eu vreau să vorbesc despre evenimente.

Pentru anul 2016 se anunţă 3 mari chestii, TIFF(27 MAI-5 IUNIE), Untold Festival (3-7 AUGUST) şi un meci al naţionalei de fotbal, probabil în septembrie. Dacă punem la socoteala şi Electric Castle care are loc în apropiere de Cluj, putem spune că oraşul va avea o vară plină.

Cu siguranţă o să fie nevoie din ce în ce mai mult de oameni noi acolo. Eu unul termin treaba cu facultatea pe 22 iulie şi chiar m-am gândit de câteva ori, ce-ar fi dacă. Dacă punem la socoteală că în 2017 o să fie şi EuroBasket la Cluj, sunt convins că oportunităţile ce o să apară în acest oraş se vor înmulţi considerabil.

Ştiu că am şi elevi de liceu care mă citesc, aşa că sfatul meu este să vă gândiţi şi la o altă variantă, nu obligatoriu Bucureşti.

sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *