Nu am eu o vârstă foarte înaintată și sincer sper că încă nu am trecut de sfertul anilor pe care îi mai am de trăit, dar cu siguranță până să împlinesc 22 de ani mi-am dat seama că românii habar nu au să trăiască în normalitate.
Absolut tot ce merge corect ni se pare ciudat și ne întrebăm oare când se va strica șirul lucrurilor bune. Ne urcăm în taxi cu gândul că o să fim țepuiți, iar dacă șoferul ne spune că merge pe aparat deja parcă vedem maimuța.
Am în lista de prieteni de pe facebook un băiat din Oradea care stă în București și postează frecvent lucrurile faine din acel oraș. Dacă dai o raită pe pagina primăriei o să vezi că mai toate lucrurile ce se întâmplă sunt anunțate pe internet, de la reabilitarea blocurilor și până la noul tramvai de epocă.
Da, pare oarecum ciudat să ai parte de atâtea informații din partea oamenilor pe care i-ai ales că nu existau alții. Habar nu am care este culoarea politică în Oradea, sau dacă acesta a fost criteriul, dar am generalizat puțin.
Una peste alta, din păcate românii văd normalul ca pe ceva total anormal și surprinzător. E adevărat, chiar și eu am fost învățat încă de mic că trenul o să întârzie, asfaltarea o să se mai amâne 2 luni, iar sala de sport de la școala generală se va face în următorii 2-18 ani. Soo, de ce să nu mă mir când totul merge strună? Simplu, pentru că tind să îmi doresc o țară în care mă voi mira atunci când lucrurile o să meargă prost. Hai să vedem și părțile bune și să avem încredere în ceilalți, iar părțile proaste să le arătăm cu degentul și eventual să scăpăm de ele.
