Derby între prieteni. KS Cracovia-Arka Gdynia

Dacă din octombrie şi până acum am luat pulsul a 4 rivalităţi extrem de mari din Polonia, la sfârşitul săptămânii trecute am ajuns şi la primul meu derby între două echipe înfrăţite. KS Cracovia şi Arka Gdynia împart cu cei de la Lech Poznan supranumele de Marea Triadă, iar relaţiile dintre grupurile de suporteri depăşesc cu mult un nivel amical.

KS Cracovia este echipa mai puţin cunoscută a oraşului. Aflată mai mereu în umbra celor de la Wisla, alb-roşii au un stadion de 16.000 de locuri care se găseşte la 10 minute de centrul vechi şi la încă 10 de mers pe jos faţă de cel al rivalilor. De afară design-ul nu este unul impresionant, dar datorită amplasării nici nu se puteau face chestii foarte spectaculoase.

Biletul la meci m-a costat 24 de zl, adică 24 de lei sau undeva la mai puţin de 5 euro, locuri centrale la tribuna a 2-a. L-am achiziţionat cu o zi înainte pentru a evita aglomeraţia de la case şi complicaţiile cu buletinul şi înregistrarea. Aşa cum am mai spus-o, în Polonia biletele se iau nominal cu cartea de identitate.


Am aşteptat cu mare curiozitate să văd atmosfera din jurul stadionului şi nu am fost dezamăgit. Oamenii nu aveau nicio problemă că poartă culori diferite, uneori puteai să observi persoane cu fularele ambelor echipe la gât sau cu tricouri half-half.

În exteriorul arenei nu există magazine de unde să cumperi mâncare, însă în momentul în care treci de turnicheţi vei da peste câteva grătare şi ceva ce îţi va însenina ziua, bere. Este primul stadion din Polonia pe care văd că se comercializează bere cu alcool, 3,5% ce-i drept, dar mai bun decât nimic. Paharul costă 6 zl, iar pentru un cârnat mai trebuie să scoţi din buzunar încă 10.

Meciul a început cu tradiţionalul imn la care tot stadionul se ridică în picioare şi cântă cu fularul deasupra capului. Îmi place foarte mult acest obicei şi sunt impresionat de faptul că atunci când se opreşte negativul, vocea oamenilor parcă devine şi mai puternică. Nu a fost o surpiză să văd că sectorul dedicat oaspeţilor era gol, deoarece puteai vedea albastru şi galben oriunde pe stadion. Suporterii au cântat împreună pe toată durata partidei, iar la fazele importante se bucura fiecare pentru echipa lui.

Fotbalul prestat nu a fost unul extraordinar, iar terenul anevoios şi-a spus cuvântul. Oaspeţii au fost activi pe contre, iar la finalul primei reprize au reuşit să deschidă scorul. Din păcate nu am prins golul pentru că eram după bere, csf. În a 2-a parte, gazdele au forţat mai mult aşa cum era şi normal. Au marcat destul de repede de la reluare, iar scorul final a fost un 1-1 ca între prieteni.

Per total, experienţa a fost una normală, singurul lucru de notat fiind faptul că am găsit bere. Stadionul mai merită o vizită programată doar dacă o să joace în play-out derby-ul cu Wisla. Dacă voi vă nimeriţi prin Cracovia când au meci acasă, încercaţi să vă rupeţi 2-3 ore pentru o partidă, mai ales dacă vremea vă ajută!

Găsiţi aici câteva poze de la meci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *