Prin noiembrie 2016 s-a ivit o ofertă bună la Blue Air pe noua rută spre Copenhaga și mi-a făcut cu ochiul un bilet de avion fix în perioada în care România trebuia să se califice la mondial sau măcar la baraj. Am ezitat cam o săptămână, însă nu mi-a luat mult să realizez că este o ocazie foarte faină de a vedea un oraș complet nou pentru mine.

Prima deplasare cu echipa națională am avut-o în Polonia, însă pentru mine a fost ca acasă. Cunoșteam orașul, cunoșteam locurile unde e de mers, iar faptul că majoritatea au venit cu autocarul nu ne-a permis să ne distrăm așa cum trebuie, mai precis nu ne-am distrat deloc. În Danemarca, lucrurile s-au schimbat substanțial, iar vineri dimineață în avion eram cam 20 de suporteri ce așteptam cu nerăbdare cele 2 nopți de până la meci.

Ziua partidei ne-a adunat într-un bar, sau mai bine zis lângă un bar, acolo unde am revăzut prieteni din toată țara și am ajuns la concluzia ca rezultatul contează prea puțin. Important este să ne simțim bine și să ne bucurăm de faptul că putem ajunge în niște locuri foarte faine.

În formație de minim 100 de persoane am plecat spre stadion și ne-am ocupat sectorul care mie mi s-a părut destul de plin. Chiar dacă meciul nu avea nicio miză, am simțit o energie fantastică și nu m-am oprit din cântat pe durata celor 90 și ceva de minute. Ulterior pe rezumat am realizat că asta s-a observat foarte ușor, iar grupul de români a fost mereu la înălțime.

Aș mai preciza că pe stadion mi-am cumpărat cea mai scumpă bere din viața mea, 55 de DKK, echivalentul a 7 euro și ceva sau aproape 35 de ron. Chiar și așa, impulsul de moment a fost ce trebuia, iar bucuria că pot trăi o asemenea experiență a fost imensă. A, da. A mai fost și explozia de bucurie de la golul lui Deac care parcă ne ducea la mondial așa cum îmi imaginam eu prin noiembrie.

Mi-am propus să fac cât mai multe meciuri alături de băieții de la națională, pentru că spre deosebire de derby-urile la care încerc să merg, aici chiar simt că aparțin cu adevărat de una dintre părți.