Dacă în 2019 am participat la tragerea la sorți pentru bilete la toate meciurile, necalificarea României împreună cu situația sanitară m-au făcut să renunț la absolut toate tichetele pe care le aveam plătite, 3 meciuri la București și unul la Amsterdam.

Dacă la primul meci dintre Austria și Macedonia de Nord nu eram în țară, iar partida dintre Ucraina și aceeași Macedonie era în timpul programului de lucru, Austria contra Ucraina a picat fix într-o zi liberă de luni. Având câțiva cunoscuți ce veneau de la Salzburg am reușit să fac rost de un bilet și să încerc să trăiesc alături de ei experiența unui nou turneu final, după cel din Italia 2019.

Citește și: Cum se trăiește un turneu final. Euro u21

M-am distrat în centrul vechi atât înainte cât și după meci, iar ora 19 a fost una perfectă pentru începutul partidei. Atmosfera din oraș era destul de vie, cu oameni din ambele tabere cântând și plimbându-se pe la terase. Pe stadion meciul a fost extrem de plictisitor, iar după un început promițător în tribune, lucrurile s-au cam stins. Am plecat fără vreun gând de a mă întoarce la partida ce avea să fie jucată în optimi.

Având în vedere suplimentarea locurilor până la 50% din capacitate și oportunitatea de a cumpăra bilete cu 30 de euro, nu am mai stat pe gânduri și am sperat că în sfârșit o să îl văd pe Thomas Muller, dacă în 2017 la Munchen a fost accidentat. Dar sorții nu au fost de acord, iar la București urma să vină Moussa Sissoko. Pentru că da, visam la un duel între el și RR.

Meciul a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut pe stadion ca și spectator. Știți deja ca a avut lista aproape completă: reveniri, răsturnări neașteptate, penalty ratat, goluri anulate, prelungiri și lovituri de departajare, a lipsit doar cartonașul roșu. Totuși, nefiind implicat emoțional, încă îl situez sub România-Anglia 4-2 de la euro u21 sau sub Ilie Oană-Athletico Floreasca 4-4.

Organizarea meciurilor a fost foarte bună, brățările le-am procurat de fiecare dată în sub 5 minute. Totuși nu am înteles de ce trebuia să plătesc 5 lei ca să mi se spună că totul e ok. Știam deja asta. La fel, orarul de intrare pe stadion a fost puțin ilogic, iar destul de mulți oameni chiar s-au dus la ora programată, arena fiind în imposibilitatea de a oferi lucruri suficiente de făcut/mâncat/băut timp de 3 ore până la începerea partidei.

Nu am simțit aceste două meciuri ca pe un turneu final, iar cu siguranță acest lucru a fost amplificat de faptul că România nu a fost prezentă. Sper ca pe viitor acest sistem să nu se mai repete, iar o singură țară sau maxim două să poată acomoda întreg spectacolul.

Așa cum am auzit într-o emisiune, probabil Franța-Elveția a fost ultimul meci de campionat european sau mondial ce se va desfășura în România, o destinație selectată mai degrabă în birouri decât “pe teren”. Totuși în 2023 vom avea europeanul de tineret la București și probabil Cluj, un turneu de la care chiar nu știu la ce să mă aștept.