Cu siguranţă, în 2013, atunci când am intrat la facultate, nu mă gândeam la pleacarea într-o ţară străină printr-o bursă. Credeam că această oportunitate este mult prea greu de atins şi nici nu m-am interesat cum pot ajunge la ea. Timpul a trecut, am trecut şi eu peste un an de stat singur departe de casă şi parcă mi-am pus în gând următoarea întrebare: cum ar fi dacă?
Am început să mă interesez despre paşii ce trebuie urmaţi pentru a aplica, am întrebat prieteni ce erau plecaţi despre cum e experienţa şi foarte important, mă imaginam într-o ţară străini încercând să spăl, să calc, să gătesc şi să fac toate celelalte lucruri din viaţa de zi cu zi.
Pentru început am aflat că următoarele lucruri te fac eligibil în a aplica pentru bursa Erasmus. La ASE sunt valabile sigur, pentru celelalte facultăţi nu prea ştiu.
- Cererile se depun până undeva la jumătate lui februarie, cam în primele două săptămâni din al 2-lea semestru.
- Trebuie să nu ai nicio restantă în momentul depunerii.
- Media trebuie să fie peste 7, incluzând aici şi primul semestru din anul în care eşti.
Dacă te încadrezi în criteriile de mai sus, urmează întocmirea unui dosar ce trebuie să conţină următoarele:
- O listă cu cele maxim 7 opţiuni pe care le ai pentru facultăţile de afară.
- Un CV Europass în engleză.
- O scrisoare în care îţi exprimi motivele pentru care vrei să iei parte la acest program.(în engleză)
- O scrisoare în care motivezi de ce doreşti să înveţi la facultatea ce reprezintă prima ta opţiune.(în engleză)
După ce depui tot acest dosar se organizează un test de limbă ce se poate echivala dacă ai anumite certificate obţinute. De exemplu, Cambridge-ul meu Advanced B2 mi-a adus un 9. Apoi urmează un scurt interviu foarte simplu în care răspunzi întrebărilor unei comisii de ce vrei să mergi la facultatea x, ce greutăţi crezi că o să întâmpini, cu ce crezi că o să te ajute etc.
În final, se face o notă din toate acestea: 50% contează media anilor, 30% testul de limbă şi 20% interviul. Dacă punctajul este suficient de bun, în câteva săptămâni vei primi prin email confirmarea că în următorul an universitar o să îţi faci o grămadă de prieteni peste mări şi ţări. Ca bonus, pe lângă faptul că învăţământul o să fie gratuit, UE te va ajuta să trăieşti oferindu-ţi o sumă de bani în fiecare lună.
Cam aceştia sunt toţi paşii ce trebuie urmaţi pentru a pleca la studii într-o ţară străină. Motive să faceţi asta puteţi găsi şi singuri, dar o să vă mai ofer şi eu în următoarele articole!
M-ai convins
Până nu văd nu cred