Nessie, ploaia și oamenii zgârciți sunt doar câteva din tiparele cu care este asociată Scoția. Totul este adevărat, dar nu o să descoperi nimic din aceste lucruri dacă alegi să vizitezi orașul Glasgow, o destinație interesantă pentru toți cei pasionați de cultură, sport și istorie.
Fotbalul m-a teleportat în acest oraș pentru a vedea faimosul Old Firm, o partidă de văzut măcar o dată în viață și despre care am scris mai multe aici. Am descoperit însă și lucruri de care nu aveam habar, o catedrală superbă, un cimitir imens și un muzeu în care cunoscătorii se pot pierde ore în șir. Locul este prietenos și dacă prinzi 3 zile cu soare așa cum am pățit eu, excursia o să fie una de neuitat.
Piața St.George reprezintă punctul central al orașului, de acolo pleacă cam toate traseele interesante pentru turiști. A fost primul loc în care mi-am luat un răgaz să studiez oamenii din jurul meu și modul în care aceștia se comportă. Nu am văzut nimic deosebit sau ieșit din comun, cu toate că ajunsăsem într-un loc complet nou și mă așteptam la diferențe radicale.
Am rămas total impresionat de catedrala din Glasgow. O construcție ce datează din secolul XII, se impune ca un obiectiv turistic principal atât pentru pasionați cât și pentru simpli privitori. Interiorul este de poveste cu mozaicuri ce îți taie respirația și te pun pe gânduri. Comparabilă ca dimensiuni cu celelalte mari catedrale ale Europei, aceasta merită admirată din toate unghiurile pentru că ascunde frumuseți diferite.
A post shared by Otineanu Andrei (@andreiotineanu) on
Cimitirele nu sunt chiar cele mai populare locuri pe care să le vizitezi, dar în imediata apropiere a catedralei se regăsește Glasgow Necropolis. Varietatea de pietre funerare sub forma unor sculpturi sau capele merită atenția oricărui turist. Atmosfera din interior chiar nu este una sumbră, deci niciun motiv să vă simțiți ciudat.
Ultimul mare obiectiv turistic bifat a fost Kelvingrove Art Gallery & Museum. Nu sunt un împătimit al acestei categorii, dar lucrurile citite despre el, m-au îndemnat să petrec o oră acolo. Am văzut atât exponate ale istoriei naturale, cât și picturi ale unor artiști celebri precum Dali, Picasso sau van Gogh. Vizitarea muzeului a fost gratuită, deci era și păcat să nu bifez vizita.
În zona centrului se găsesc o mulțime de pub-uri tradiționale în care poți mânca și bea un pint cu mai puțin de 10 lire. Berea lor tradițională este Tennent’s, dar nu are aproape nimic deosebit față de oricare alt lager. The Horse Shoe Bar este cea mai faimoasă locație pentru a savura un pint, pub-ul datează din 1884.
Wizz și Blue Air sunt cei doi operatori low cost ce au zboruri directe București-Glasgow. Transferul de la aeroport costa 10 lire dus întors și durează undeva la 15-20 de minute până la gara centrală.
Glasgow nu prea are legătură cu Scoția din ce mi s-a spus, dar orașul este foarte frumos. Perioada trebuie aleasă cu mare grijă deoarece ploaia poate strica oricând planurile. Personal văd mai-septembrie ca fiind intervalul perfect în care să te aventurezi.