Weekend-ul acesta începe cel mai important turneu de tenis din România. Astazi și mâine intrarea este liberă pentru toată lumea, în timp ce de luni până joi elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit.
Anul trecut am fost în două zile și m-am bucurat de un spectacol frumos, dar am și învățat anumite lucruri pe care să le pun în aplicare de data aceasta.
1. Cel mai important sfat, NU te juca la pariuri. Un prieten a pățit-o destul de rău și chiar l-au dat afară din complex. Sunt oamenii ce urmăresc activitatea peste tot și se asigură că nimeni nu încearcă să dribleze livestream-ul.
2. Nu vorbi la telefon și nu te ridica de pe scaun în timpul punctelor. Asta ține de buna ta creștere în primul rând, tenisul este teoretic un sport al fair-play-ului, iar acesta trebuie să se regăsească și pe teren și în tribune.
3. Intrarea în arene se face doar în pauzele în care se schimbă terenul, atunci când numărul game-urilor este impar.
4. Dacă vrei să faci poze cu jucătorii nu îi aștepta după meci. Stai pe lângă terenul unde se antrenează sau încearcă să te duci cât mai aproape de vestiare.
5. Dacă ești student sau elev nu trebuie să aștepți la toată coada, te duci frumos în față, arăți legitimația sau carnetul și ai intrat fără probleme.
6. Nu ai voie să intri cu sticla de Corona în arenă, așa că îți recomand să ceri și un pahar.
7. Poți să îți iei ceva de mâncat de acasă, acolo găsești doar niște sandwich-uri de benzinărie ce nu inspiră prea multă încredere.
Sper să vă fie utile aceste sfaturi și poate marți ne vedem pe acolo. Allez Gael allez!