Şi sincer să fiu, asta chiar nu mă surprinde. Nu de puţine ori am ajuns într-un loc şi mi-am dorit specialitatea locala. La Napoli, de exemplu, pizza poate să gătească doar chef-ul restaurantului. În 2005 când am fost acolo, nu am ştiut asta, aşa că masa a devenit mult mai interesantă.
Recent când am fost la Birmingham, mi-am dorit să mănânc un hamburger englezesc aşa cum o mai făcusem la Londra în 2007. Pot spune că a fost unul din principalele obiective ale excursiei. Practic m-am dus acolo şi pentru mâncare.
La sfârşitul lui septembrie când Laurence a venit la Bucureşti, m-a rugat să îi dau mici. Omul auzise poveşti despre mâncarea din România şi îşi dorea foarte mult să încerce faimoasele noastre bunătăţi. Cred că vă daţi şi singuri seama cât de încântat a fost de ele.
Posted by Romanian Groundhopper on 27 Septembrie 2015
Aici găsiţi un infographic care explică modul în care instagramul influenţează acest concept de “food tourism”. Acum să fim serioşi, cum ar fi o călătorie în Turcia fără baclavale sau una în Germania fără un wurst?