Nu cred că ştiu mai mult de 3 persoane din România care să ţină cu Schalke, dar întamplarea a făcut ca una dintre ele să îmi devina un amic de fotbal foarte bun. Tot căutând meciuri la care să merg mi-a venit ideea să îl întreb pe Andreas daca poate să îmi facă rost de bilete la Revierderby, răspunsul a fost pozitiv, iar pe 1 aprilie aveam să văd cel mai mare meci al Germaniei.
Cu 5 zile înaintea partidei eram 4 băieţi ce aveau avionul şi cazarea rezervate, dar doar 3 bilete la meci. Am întrebat pe toate grupurile în care mă mai rezolva lumea, dar nimic. Cu chiu cu vai, miercuri Andreas mi-a trimis mesajul izbăvitor şi credeţi-mă am băut pentru asta.
În ziua partidei am plecat din Dusseldorf după un somn de doar 5-6 ore şi ne-am întreptat spre Gelsenkirchen, un oraş ce nu are nimic. Pe drum ne-am încurcat de 3-4 ori, dar am decis să urmărim o maşină ce flutura eşarfe albastre şi astfel am ajuns la destinaţie. Nu era prea complicat să realizezi unde eşti, având în vedere că aproape la fiecare geam erau atârnate steaguri cu Schalke.
După ce am parcat am avut de mers cam 20 de minute pe jos. Chiar dăcă mai erau cam două ore până la startul partidei, lumea nu se grăbea înspre arenă ci prefera să savureze câteva beri la barurile de pe traseu. Ca aproape la orice meci din Germania, atmosfera era una de sărbătoare şi nu prea puteai simţi în aer rivalitatea dintre cele două echipe şi oraşe. Asta m-a dezamăgit puţin şi m-a făcut să îmi pun câteva semne de întrebare pentru ce avea să urmeze.
Ajunşi la stadion am pus mâna pe cele 4 bilete şi ziua a devenit mult mai însorită. După tradiţionala masă de stadion, bere şi bratwurst, ne-am îndreptat înspre poarta noastră acolo unde ne-a întâmpinat o coadă serioasă. Am ajuns la locuri fix pe muche atunci când ultimii jucători băteau palma. A fost un moment superb să văd Nordkurve sărind la unison strigând Schalke nul vier, sincronizarea era una incredibilă şi sincer, ultraşii păreau pur şi simplu lipiţi.
Meciul a fost unul de calitate, valoarea jucătorilor era una evidentă, iar în prima repriză l-am remarcat de la gazde pe Chupo-Moting care a avut multe incursiuni periculoase. BVB a încercat mereu să joace pe culoar pentru Aubameyang care are o viteză absolut incredibilă, probabil cel mai rapid fotbalist pe care l-am văzut vreodată. Mi-a fost teamă la pauză pentru un 0-0, dar în repriza a 2-a Dembele a început să înşire funadaşii unul după altul la fiecare fază pentru ca în final, după vreo 10 minute de la reluare, Auba să înscrie cu poarta goală. Schalke a forţat, dar părea că nu are puterea de a înscrie. Gabonezul Borussiei a avut golul 2 în gheată însă a preferat să încerce o pasă ce a fost anticipată de unul dintre fundaşii gazdelor.
Albastrii au înscris la un corner după minutul 70, iar numărul decibelilor de pe Veltins Arena a crescut vertiginos. În ultimele 10 minute mi s-a împlinit una din dorinţele pe care le aveam pentru acest meci, l-am văzut pe Klaas Jan Huntelaar, un jucător ce deja este o legendă pentru formaţia de pe Ruhr. 3 minute de prelungiri au fost acordate, iar BVB a fost în imposibilitatea de a mai ieşi din propriul careu. Un şut din 10 metri oprit de Bartra cu mâna, iar stadionul a explodat. Penalty? Clar în opinia mea, probabil şi pentru că voiam să văd o victorie a gazdelor. S-a dat? Nu, iar arbitrul a pus punct unuia dintre cele mai bune meciuri pe care le-am văzut în viaţa mea pe un stadion.
Cea mai amuzantă amintire s-a întâmplat la plecare atunci când am întrebat un băiat unde este centrul. “There is no city center here man, we don’t have something like this”. Răspunsul acesta a fost suficient pentru a îmi da seama ce înseamnă pentru oraş un meci cu Dortmund. 62.271 de oameni au plătit bilet, asta înseamnă că peste 20% din populaţia locală a urmărit alături de mine încă un episod din Revierderby.