Eu am un obicei foarte plăcut, în a 6 a zi a săptămânii merg să văd un meci cu câțiva prieteni, mai bem o bere mai facem o poză și totul iese foarte frumos. Bloggers Lan Party nu m-a lăsat să îmi desfășor ritualul weekend-ul trecut, așa că o să zic ceva de rău despre ei.
În primul rând, iar am înfrânt la FIFA, nu știu cum organizează dar e a 2 a oară când pierd în semifinală. Am stat o săptămână în cantonament și degeaba. Tind să cred că e de la manetă sau modul în care e luminată camera. La ediția aceasta nu m-a mai bătut Ovvy, cel mai probabil pentru că nu am jucat cu el, însă eu consider că am făcut egal.
La Mortal Kombat am câștigat un meci pentru că am apăsat cu ambele mâini pe toate butoanele mai repede decât adversara mea. Yep, am bătut o fată, dar cum zicea și Pandutzu, în gaming totul e permis.
Piesa de rezistență a fost Guitar Hero, dacă aveți pe acasă și nu vă mai place îl primesc cu brațele deschise, chiar m-am simţit ca pe scenă. Am început timid cu un streak de doar 8 note și mi-a cam venit să plâng atunci când următorul a făcut 100%. La concurs mi s-a dat un adversar dificil și am bifat a 3 a eliminare din 3 posibile, a fost o zi bună.
Foto: Chineata.ro
Posted by Bloggers Lan Party on 16 Noiembrie 2015
Un lucru e clar, dacă nu mă duc la fotbal, așa vreau să îmi petrec ziua de sâmbătă cât mai des. Mariciu a surprins cel mai bine distracția noastră!
Bloggers Lan Party 9 (#BLPA9) a fost un eveniment Eventur susținut de HTC, Digi Net, MavenHut, Bitdefender Antivirus, Blizzard, ASUS, Native Box, Calif, UBER cu suportul Impact Hub.
One thought on “Party like a rockstar #BLPA9”