Poți face asta #1 – Strategia

Chiar dacă nu mai profesez în domeniul marketingului sau al managementului sportiv, pasiunea mea a rămas încă vie. Îmi place să îmi încarc timpul cu informații utile, iar ultimele luni mi-au permis să particip la nenumărate webminarii, să ascult multe podcasturi interesante sau să citesc diferite cărți ori articole de profil.

În anul 2021 îmi doresc să vin săptămânal cu o nouă idee pe care aproape orice echipă de fotbal sau club sportiv din România să o poată implementa. Lucrurile pe care le voi scrie sunt bazate pe ceea ce am observat în călătoriile mele sau ce am auzit și învățat de la alte persoane mult mai pricepute. Voi incerca să prezint atât concepte extinse cât și lucruri concrete, menite să dezvolte percepția și imaginația oricărui pasionat de sport.

Strategia trebuie să fie punctul de plecare atunci când vorbim de orice lucru pe care dorim să îl facem. Ea trebuie să fie constuită atât pe termen scurt, respectiv mediu, cât și pe termen lung, însă primele două urmează să fie obligatoriu subordonate obiectivului final.

Probabil cea mai bună strategie pe care am văzut-o recent la o echipă profesionistă din orice sport, a fost a celor de la Golden State Warriors. O echipă aproape inexistentă în anii 2000, construită timp de 5 ani între 2009 și 2014, ce urma să domine NBA-ul în următoarele 5 sezoane cu 5 titluri de conferință și 3 titluri ale lumii.

În mod evident, NBA-ul este o altă lume, iar strategiile de acolo sunt imposibil de replicat 1-1 în alt sport. Din acest exemplu putem lua ca factor principal perioada de timp. GSW a avut o strategie pe termen lung, finalizată din varii motive într-un ciclu de 10 ani. Au avut nevoie de 5 ani pentru a pune bazele echipei, iar pe termen scurt au făcut mereu noi adiții sau au luat decizii mai mult sau mai puțin inspirate. Rezultatele complete s-au văzut într-un alt ciclu de 5 ani.

Dacă ne mutăm în România, exemplul cel mai rapid este Viitorul, clubul lui Gheorghe Hagi. Recent acesta a declarat că începe să gândească strategia pentru următorii 10 ani. Pentru un club ce a apărut în 2009, performanțele din ciclul precedent sunt impresionante la nivel local, însă ultimele sezoane au reprezentat mai mult o derivă și nu s-au aliniat așteptărilor, cel puțin din exterior.

Un alt club cu o strategie sănătoasă este ASU Poli Timișoara, după doar 8 ani de la startul proiectului în liga a 5-a, aceștia au reușit să vândă un jucător crescut de ei pe o sumă de 6 cifre. Nu pare mult, dar câte echipe din ligile inferioare au făcut asta în România în această perioadă de timp?

Stabilirea strategiei pe termen lung nu trebuie să fie un proces complex, în esență ea se va baza pe cuvântul succes. Ce reprezintă acest cuvânt pentru fiecare club este un lucru subiectiv.

Stabilirea strategiei pe termen mediu trebuie să definească clar direcția pe care se constuiește, iar rezultatele să se vadă atât pe parcursul timpului, cât și într-un punct bine definit.

Strategia pe termen scurt trebuie să aibă niște obiective foarte bine trasate, care să fie palpabile într-un timp limitat. Vorbim aici de mijlocul sezonului, respectiv sfârșitul acestuia, momentul propice pentru a analiza munca depusă în cadrul unui club.

Chiar dacă exemplele mele s-au bazat doar pe strategia sportivă, există multe alte ramificații ce trebuie luate în seamă, strategia comercială, strategia de marketing, strategia de digitalizare etc..

În teorie lucrurile poate nu par foarte grele, dar sunt conștient cât de dificil sunt de aplicat în realitate, la un nivel competitiv. Chiar și așa, sunt convins că cei care vor adopta o strategie bine definită, sunt cei care vor câștiga pe termen lung. Este nevoie însă de investiții, răbdare, încredere și creativitate.

One thought on “Poți face asta #1 – Strategia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *