Pentru că până toamna viitoare nu o să mai văd niciun meci de pe teren propriu al României, prezenţa mea la Cluj devenea oarecum obligatorie. Trenul mi-a plecat din Timişoara pe la 6:30 dimineaţa şi după fix 6 ore mă îndreptam spre Piaţa Unirii gândindu-mă cum va da Adi Popa 3, unul cu Braşov, unul cu Severin.
Atmosfera premergătoare partidei a fost una destinsă, m-am revăzut cu prietenii de prin ţară, am dat şi luat câteva stickere şi am început take overul de pe contul de snapchat al celor de la Copa90. Despre asta o să vorbesc într-un articol separat şi voi posta acolo şi întregul clip.
În timpul meciului au apărut ceva probleme în sectorul nostru atunci când s-au afişat câteva mesaje ce aveau ca scop promovarea sloganului “Centre pentru juniori/Nu import de jucători”, o iniţiativă ce vine să sublinieze cel mai benefic lucru posibil pentru fotbalul nostru din acest moment, creşterea într-un mod sănătos a tinerilor ce practică acest sport.
Partida nu a avut un ritm extraordinar, iar din ce am urmărit eu am fost puţin mai mult rupţi între mijloc şi atac. Pot rememora foarte clar o fază când Torje a centrat din stânga în mijlocul careului fix pentru nimeni, iar asta se întâmpla în minutul 90, cam acolo trebuiau să fie Stanciu sau Keseru, protagoniştii de la ultima fază.
Avem noroc destul de mare că am prins o grupă echilibrată. Armenia poate să bată Danemarca în retur, la fel cum noi putem pierde în Muntenegru şi să batem Polonia acasă. O singură problemă ar putea să apară la sfârşit, să nu rămânem la televizor pentru ăstea 2 puncte.