Cele 3 clipuri în care am apărut pentru Copa90

În ultimele două săptămâni am reuşit să îmi îndeplinesc un vis pe care îl aveam încă din liceu. Naţionala noastră m-a ajutat să devin o mică vedetă după fiecare meci jucat şi pentru asta chiar nu sunt aşa supărat că au ieşit foarte repede.

Din păcate atmosfera din Bucureşti nu a fost foarte antrenantă. Nu am avut o piaţă publică unde să vedem meciurile aşa cum s-a întâmplat în toate celelalte capitale ale ţărilor prezente la turneu, iar oamenii parcă se tem să se îmbrace în galben atunci când joacă România.

Înainte de meciul cu Franţa mi-a venit ideea să bat un penalty pentru a aduce şi altceva clipului meu. Întâmplarea a făcut ca România să scoată un penalty, iar Bogdan Stancu să tragă în dreapta ca şi mine. Am repetat mişcarea cu câteva zeci de minute înaintea partidei cu Elveţia, dar am schimbat partea şi am ales să execut în stânga. Motanul m-a copiat, dar din păcate aşa cum ştie deja toată lumea am făcut doar 1-1. Găsiţi toată isparava în cele 3 clipuri de mai jos.

Chiar a fost ceva wow pentru mine şi am învăţat câte ceva şi pentru următoarele mele vloguri. Sper să mai am curând ocazia să lucrez cu un canal atât de important.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *