Astăzi, Eurosport a anunțat că va transmite campionatul de fotbal al Statelor Unite. E țara aia în care sportului nostru preferat i se zice soccer. Ce prostie!
Chiar dacă pare ceva nebunesc, aștept să înceapă aceste transmisii. Mi-am ales și o favorită, Orlando City. Motivele sunt cât se poate de clare, Kaka și violet. Sunt fan Milan, deci trebuie să îmi susțin legenda, iar violetul este culoarea Argesului.
Printre vedetele ce au ajuns în MLS în pauză competițională se numără David Villa sau Giovinco. Primul o să fie coleg mai devreme sau mai târziu cu Frank Lampard. Cei de la Orlando au descoperit o declarație a englezului și au adaptat-o într-un mod foarte original. Gluma foarte bună, felicitări!