În ultimul an am dat peste o plăcere nebună de a vedea locuri şi lucruri noi. M-am urcat în avion de mai multe ori decât o făcusem până în octombrie şi apetitul de aventură parcă s-a mărit. Pentru septembrie am deja două excursii programate, iar a 3-a trebuie să vină cât de curând.
Cred că cel mai important lucru atunci când te hotărăşti să pleci undeva este să găseşti şi scopul. Pentru mine e foarte simplu, vreau să văd şi un meci sau două de fotbal, depinde cât stau. Pandutzu de exemplu pleacă de cele mai multe ori pentru concerte sau festivaluri de muzică. Sunt o grămadă de motive pe care le poţi găsi, dar e foarte bine să le ştii înainte de a căuta destinaţia. Poate mulţi se duc doar sa viziteze, dar sigur e mai fain să aştepţi un lucru special de la călătoria ta.
De multe ori pierd zeci de minute pe site-uri de low cost-uri căutând the big deal. Pe ultima am găsit-o la Hamburg pentru că îmi doream să îi văd pe cei de la Sankt Pauli. Mi-am asumat riscul de a nu cunoaşte data meciului, dar oricum a ieşit bine şi o să îi văd chiar de pe teren.
Avionul l-am luat de pe BlueAir, iar paşii au fost foarte simpli. Aveam o perioadă liberă de câteva săptămâni în care puteam să plec, motiv pentru care am căutat destinaţii care să îmi convină. După ce am făcut o selecţie a început analiza preţurilor. Aici am tăiat rând pe rând şi am rămas doar cu 2 sau 3 opţiuni.
Ca în orice decizie, componenta afectivă este de cele mai multe ori decisivă. Chit că îţi ies poze faine pentru instagram peste tot, parcă merită să dai 15-20 de euro în plus pentru un loc unde nu ai fost niciodată şi naiba ştie când o să mai ai ocazia să ajungi. În cazul meu, Hamburgul a bătut Atena din acest punct de vedere.
Înainte să apeşi pentru comanda finală, ar trebui să verifici şi alte lucruri destul de importante. Dacă totul durează 3-4 zile, sigur merită să mergi şi într-un oraş apropiat, deci studiezi harta din jur, sau poate ai prieteni într-o anumită zonă şi astfel treburile devin mai uşoare.
Din punctul meu de vedere, foarte puţine lucruri se compară cu senzaţia pe care o ai atunci când aştepţi să pleci undeva, fie că vorbim de Paris sau Timişoara. Spor la căutat avioane şi ca să vă dau un pont, Londra de revelion era destul de ieftină. Poate ne vedem pe acolo pentru că englezii joacă fotbal pe 1, imediat ce se trezensc din mahmureală.