Cunoscuţi la nivel mondial pentru atmosfera pe care o fac la fiecare meci, polonezii reprezintă poate cei mai dedicaţi fani atunci când vine vorba de susţinerea echipei locale. Cred că foarte rare sunt situaţiile în care oameni din Krakowia sau Wroclaw ţin cu cluburi din alte oraşe.

În Varşovia nu prea ai de ales, te naşti, creşti şi mori cu Legia de gât. Mai sunt câteva excepţii rătăcite care aleg Polonia, dar în general lumea din capitală se îmbracă în alb în fiecare weekend pentru un meci acasă sau pentru o deplasare.

Partida cu Lech Poznan este considerată ca fiind cel mai mare duel al Poloniei aşa că am vrut să mă asigur din timp că o să apuc bilete. Mi s-a spus să vin în ziua meciului pentru că o să găsesc cu siguranţă, dar am preferat să nu risc, motiv pentru care am fost la casă încă de vineri. 100 de zloţi care au devenit 80 cu reducerea de student, nu este un preţ foarte mare pentru intensitatea partidei.

La stadion am găsit un lucru pe care mi-aş dori să îl întâlnesc la fiecare echipă din lumea asta, un bar dedicat. Am ales să mâncăm acolo, iar preţurile au fost puţin cam mari atât la mâncare cât şi la bere, semn că mai mult persoanele de la VIP sărbătoresc victoriile atât de aproape. Interiorul era plin de fulare, tricouri şi tablouri cu foşti jucători, iar în baie am văzut o colecţie impresionantă de stickere.

Am aşteptat cu nerăbdare ora partidei, aşa că am plecat spre Miejski cam cu două ore înainte. În autobuz am dat peste mai mulţi suporteri ai Legiei care erau încă la pre-drinks. Un lucru pe care am învăţat să îl fac cât mai des posibil este să evit să vorbesc într-o limbă străină pentru că niciodată nu ştii cum pot reacţiona localii sau ce discută între ei despre tine.

Nu au fost probleme cu intratul pe stadion, controlul fiind destul de sumar, iar singurul semn de întrebare a fost ridicat de bateria mea externă. Înainte de a ajunge în tribună am fost să mâncăm într-un cort imens amenajat în spaţiul liber dintre turnicheţi şi scări. Chestia asta s-ar putea realiza şi la noi foarte uşor la Arena Naţională în zona de parcare.

Primul contact cu galeria Legiei a fost unul impresionant. Chiar dacă erau cam 5 grade, toţi aveau tricoul alb pe ei. Tras peste geacă sau hanorac, nu conta, o soluţie tot au găsit. Când au început să cânte s-a dezlănţuit ceva ce nu mai auzisem în viaţa mea. Tot stadionul cu fularul sus şi imnul pe buze, a fost absolut magnific. Acelaşi lucru s-a petrecut pe tot parcursul partidei. Practic puteai număra pe degete oamenii ce nu cântă. Cel mai probabil erau străini ca şi noi. Mi-a părut rău că nu am văzut pirotehnie însă mi s-a explicat că după partida cu Dortmund a început o adevărată vânătoare de vrăjitoare în oraş, iar totul a devenit mult mai strict. În plus, în Polonia se iau 4 ani pentru o torţă.

Oaspeţii au fost însă la înălţime şi au respectat importanţa meciului. O coregrafie şi cam 20 de torţe au animat a 2-a repriză, chiar înainte ca cele 3 goluri să vină. 1-0 Legia, 1-1 Lech în minutul 87 cu o încăierare generală şi un 2-1 pentru gazde la ultima fază mi-au adus în sfârşit fotbal adevărat în faţa ochilor.

A fost ceva special, dar nu întrece atmosfera de la St.Pauli. Mai am multe partide tari de văzut în Polonia şi sigur trebuie să mai trec pe la Legia, iar data viitoare sper să prezint totul de pe teren!