Dacă ieri a fost ziua copilului, astăzi este ziua în care cam toată lumea începe examenele. Sunt deja la a 4 a sesiune şi cred că am dobândit anumite skill-uri necesare unui student ce vrea sa stea fără griji în vară şi toamnă.
–Închide serialul ăla
Serios acum, Hodor, Charlie sau Ross nu o să îţi spună nimic bun legat de contabilitate, biofizică sau dreptul afacerilor.
–Încearcă să bei şi apă
Sună destul de naşpa, mai ales că vine din partea mea, însă când veţi ajunge la raftul din Mega Image o să realizaţi că 2l costa mai puţin decât o sticla de bere la 0,33.
–Când intri pe facebook verifică şi grupul seriei
Habar nu aveţi câte lucruri interesante se pot găsi acolo. Probabil nu cunoşti multe persoane din cele care postează, însă le vei mulţumi peste 2-3 săptămâni.
–Du-te la examen cu 30 de minute înainte
Lumea mai vorbeşte despre materie, se mai fac nişte glume, dacă eşti praf cu siguranţă e posibil sa îţi scadă moralul, însă o să găseşti încă 3-4 ca tine şi te vei consola.
–Încearcă să nu pleci primul
Nu mai suntem în generală, cei care pleacă primii nu au făcut nimic, este o lege universală. Stai acolo în bancă liniştit, poate reuşeşti să şi ciupeşti ceva de la colegi pe final.
–După fiecare examen rămâi în oraş cu colegii
Există o şansă bună să îţi aducă aminte ce examene mai ai de dat, de pe ce să înveţi şi dacă mai are rost să te duci la ele.
Baftă să avem!