Materii de care aveam nevoie în liceu

Că învăţământul din Romania este cam depăşit nu reprezintă o noutate, dar se zice că se vrea imbunătăţirea lui. Curios este că în perioada mea de liceu nu mi s-a cerut părerea în legătură cu ce materii îmi doresc, însă şi mai rău, după terminarea clasei a 12 a nu am fost întrebat care mi-au fost cele mai utile.

E adevărat, poate eram prea mic atunci să realizez şi să trag o concluzie, însă acum, la 2 ani după absolvire am ajuns la concluzia că doar engleza şi poate economia m-au ajutat cu adevărat în viaţa reală. Ca să intru şi în tema articolului, am ales 2 materii de care eu consider că aveam mare, mare nevoie în cei 4 ani de liceu.

În primul rând, “Public Speaking”. Aproape orice om o să aibă nevoie să ştie să vorbească în public mai devreme sau mai târziu, indiferent de facultatea pe care a absolvit-o sau de job-ul pe care îl alege. Eu recunosc că am destule carenţe din acest punct de vedere, am fost la conferinţe de presa sau evenimente şi pur şi simplu nu aveam curajul de a pune întrebări atunci când eram înconjurat de oameni pe care nu îi cunosc. Anumite persoane îşi dezvoltă mai bine această latura, însă cu celelalte ce facem? Ce rost are să ai habar chimie şi logică dacă îţi este teamă să împărtăşeşti cunoştinţele?

Aşa cum am spus şi mai sus, engleza m-a ajutat cel mai mult. Am avut marele noroc de a face cu o profesoară ce ne punea să vorbim foarte mult la ore şi astfel îmi este mult mai uşor să comunic cu străinii. Pentru noi ca şi elevi era foarte util să facem ca a 2 a limbă străină ceva exotic precum japoneză, chineză sau arabă. Dacă ajungeai la Brătianu, teoretic intelectul tău putea să suporte asemenea informaţii. Îmi dau seama că din peste 200 de elevi cât are o generaţie mai mult de 90% nu reţineau prea mult, însă hai să vedem caţi ştiu franceză după ce au învăţat-o timp de 8 ani. De ce erau utile aceste limbi? Pai dacă te angajezi în Romania pe una din ele, poţi câştiga la part-time cam cât ai câştiga full time pe engleză. Sună destul de bine nu?

E un articol lung şi nasol, nu am descris complet avantajele pe care le oferă aceste 2 idei, însă dacă elevii de liceu o sa îl citească, sper ca ei sa le pună în practică cât mai repede.

sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *