S-a terminat probabil cel mai bun serial. Cum trebuie să îl vezi

De la începutul pandemiei în martie 2020 și până în prezent am văzut câteva zeci de seriale. De la creații contemporane pline de accente sf până la clasice considerate adevărate capodopere așa cum este Clanul Soprano.

Cele mai bune au fost mereu serialele cu gangsteri, crime și o desfășurare cât mai naturală și imprevizibilă. Nu are rost să fac un top, însă de menționat sunt Peaky Blinders, Fauda, Undercover sau Fargo, toate opere neterminate și care vor mai avea minim un sezon.

În schimb, poate cel mai bun s-a terminat. Gomorra a reprezentat motivul pentru care mi-am făcut cont pe HBO Go și nu am regretat niciun moment. Tema este una comună și ușor de înțeles, mafia napoletană și lupta pentru putere. Poate semăna cu un eventual Narcos italian și se găsesc elemente comune cu un alt serial din cizmă, Suburra: Blood on Roma. Totuși, Gomorra este unic.

Serialul are 5 sezoane și a debutat în 2014. Inițial este canalizat pe un singur personaj principal căruia îi construiește povestea încă din primul episod. Pe parcurs, începând cu al 2-lea sezon, avem un nou erou ce va sta și el în față.

Totul este extrem de autentic, cu actori parcă scoși din cartierele napoletane. Există foarte multe personaje episodice ce joacă roluri importante și uneori de lungă durată, motiv pentru care ai nevoie de o memorie foarte bună pentru a reține totul și a face legăturile la momentul potrivit. De cele mai multe ori, într-un episod găsești suficientă acțiune cât pentru un întreg sezon.

Pe lângă cele 5 sezoane, Gomorra are parte și de un film, L’immortale (The imortal one/ Nemuritorul). Titlul se explică destul de ușor după primul episod din serial. După ce am văzut totul, pot recomanda și cel mai bun mod în care acest serial trebuie urmărit.

Fiecare sezon se vede împreună cu primul episod din următorul (sezonul 1 + primul episod din 2, sezonul 2 episoadele 2-12 + primul episod din sezonul 3 etc.), după fiecare serie recomand o pauză de câteva zile. Nu va mai exista suspans, ci doar curiozitate. Filmul L’immortale trebuie văzut după primul episod din sezonul 5, chiar dacă este considerat o continuare a evenimentelor din sezonul 3, este mult mai bine legat așa.

Nu știu dacă o să mai apară ceva atât de bun, așa că trebuie să îl savurați încet.

sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *