Am avut acest titlu în draft încă de la începutul lui 2021, micuțul club din Baden-Württemberg m-a impresionat cu ascensiunea sa în ultimii ani și chiar dacă îl urmărisem într-un meci din deplasare contra celor de la Stuttgart în 2017, nu m-am simțit confortabil să scriu despre el fără să îl văd și pe teren propriu.

Prima încercare am avut-o în 2019, dar astrele nu s-au aliniat și doar am observat cât de plictisitor este orașul Freiburg im Breisgau într-o vineri seară de noiembrie. În decurs de 3 ani și ceva, alb-roșii au devenit o echipă sudată a Bundesligii, cu prezențe în cupele europene, meciuri pentru trofeu și un stadion nou nouț deschis în 2021. Mi-am ales meciul, penultima etapă contra lui Wolfsburg, și am trecut la cumpărat bilete.

Este aproape imposibil să cumperi bilete la un meci al celor de la SC Freiburg, mai ales pe final de sezon când teoretic se luptă pentru Champions League. Clubul adună peste 50.000 de membri cotizanți ce au prioritate la achiziție, asta pe un stadion de 34.700 de locuri. Abonamente, invitații, oaspeți, nu e prea greu de ajuns la o ecuație ce rezultă în nicio șansă. La momentul respectiv fiind încă colaborator cu o echipă din Superliga României, am reușit să obțin o acreditare și să trăiesc pe viu o experiență pe care o doream de ani de zile.

Partida a avut loc într-o vineri seară de mai cu vreme extrem de bună. Orașul era la 180 de grade față de ce văzusem în 2019, iar oamenii se pregăteau la câteva beri pentru evenimentul mult așteptat, ultimul meci al sezonului pe teren propriu. Europa Park Stadion se află la marginea orașului, fix lângă mult mai cunoscutul parc de distracții Europa Park. La prima vedere nu ai putea spune că această construcție are un caracter aparte, însă oamenii s-au obișnuit cu noua lor casă unde au tot ce le trebuie.

Freiburg și-a construit lotul cu bani puțini, obținuți din vânzarea unor jucători precum Soyuncu sau Waldschmidt. Nu au făcut niciodată transferuri răsunătoare, ci s-au bazat pe fotbaliști care și-au dorit să joace pentru echipă: întoarcerile lui Ginter și Grifo, întreaga carieră a lui Gunter petrecută la club sau obținerea recordului de golgheter all-time pentru Nils Petersen în vremurile noastre sunt exemple elocvente.

Antrenorul, Christian Streich, născut aproape de Freiburg, a și jucat puțin pentru echipa pe care o conduce în acest moment. Cel mai interesant lucru este că se află în cadrul clubului din 1995, iar antrenor principal a devenit la începutul lui ianuarie 2012. În cei peste 11 ani are la activ atât calificări în cupe europene, cât și o retrogradare și o promovare, cam în această ordine. Ceva ce probabil nu vom mai vedea.

Așa cum am spus, stadionul se află la marginea orașului, dar se poate ajunge foarte ușor la el cu trenul sau cu mașina direct de pe autostrada. Din acest punct de vedere, foarte asemănător cu Allianz Arena din Munchen. Oamenii aveau absolut tot în jurul arenei. De la van-uri cu bere Rothaus (unul dintre sponsorii echipei) la o scenă cu muzică live și căsuțe unde se vindea înghețată (de sezon). Nu am văzut grătarele cu cârnați, dar eram în Germania, sigur nu lipseau. În fan shop am văzut tricouri expuse cu legendele locale Gunter și Petersen, dar și puțin marketing datorat mingicarului din Japonia, Ritsu Doan.

Locurile pe care le-am primit au fost unele extraordinare, danke Marius, la un pas de băncile de rezerve, aproape că vedeam ce număr are Niko Kovac la pantofi. Mi-a plăcut foarte mult peluza gazdă, consturită astfel încât să nu existe inel despărțitor, iar fanii ce aleg să cânte în timpul meciului să o facă cât mai organizat. Prima repriză nu a fost deloc spectaculoasă, însă a 2-a a început ceva mai entuziasmant cu un show pirotehnic al celor de la Wolfsburg. Suporterii au început să îl strige din ce în ce mai tare pe Nils Petersen Fußballgott, cel care se afla la încălzire.

Până la urmă în minutul 70 s-au produs și primele schimbări, cu Gunter și Petersen in, iar în peluza gazdă a rămas un singur steag fluturând, unul cu numărul 18. Un minut mai târziu Gunter avea să deschidă scorul, iar în 75 Nils a dat drumu la show asigurând victoria gazdelor. De notat a fost și intrarea franco-alsacianului (așa cum îi spunea Cristi Petre prin 2011) Jonathan Schmid în minutul 90.

Acesta a fost ultimul meci pentru Petersen în carieră. Singurul jucător din istoria lui Freiburg ce a marcat peste 100 de goluri pentru club, 105 mai precis. Și a avut parte de o petrecere pe cinste. După fluierul final am avut parte de o experiență pe care nu am mai trăit-o niciodată. Tot stadionul a rămas pe loc, nimeni nu a plecat ci oamenii au stat să îi aplaude pe fotbaliști. 18 a fost chemat între fani, a urcat în peluză alături de capo și a băut ultima sa bere ca jucător al lui Freiburg la un meci acasă. Pentru toate celelalte, există nenumărate carduri.

Nils s-a retras. Johnny Schmid s-a retras. Freiburg nu a prins Champions în dauna lui scheiss rb și Union Berlin. Echipa a 2-a a terminat pe 2 în liga a 3-a, dar nu a promovat. Însă oamenii au fost fericiți, mulțumiți și plini de speranțe. Evident, au avut motive, mai multe decât în orice alt sezon din istoria clubului. Au ales să vadă partea plină și cu spumă a paharului!

Văzusem pentru prima dată stema lui Freiburg în FIFA 09, când jucau în zweite și îl mai transferam pe Momo Idrissu pe la echipele mele. După, timp de 4 ani Cristi Petre și Bogdan Nevel îmi povesteau aproape în fiecare weekend pe Eurosport 2 rețeta de transferuri dinspre Metz, cu Papiss Cisse și Fallou Diagne ca exemple. Au trecut mulți ani de atunci, iar momentul decisiv pentru vizita mea a fost documentarul de mai jos realizat de Copa 90. Fucking goosebumps mate, cum ar zice englezul.

Freiburg este un club special, un adevărat exemplu pentru orice echipă din vest care nu deține un sac fără fund. Un model pentru cluburile din est care stau pe saci fără fund dar nu știu să îi deschidă.

4 lucruri pe care le-am învățat?

1. Încrederea te răsplătește și răbdarea bate oricând graba, important este să alegi oamenii potriviți. 4 antrenori în ultimii 32 de ani.
2. Fă tot ce poți astfel încât să îi faci pe oamenii din jurul tău să se simtă apreciați și ei te vor răsplăti. Matthias Ginter, 28 de ani, Campion Mondial cu Germania, a ales să revină acasă, pentru că e frumos.
3. Nu trebuie să îți fie frică de schimbare cât timp poți oferi oamenilor ceea ce își doresc. O schimbare de stadion într-o țară conservatoare, ce a adus însă o asistență și mai mare.
4. Comunitatea bate totul în sport! Vineri, ora 22:30, nimeni nu pleacă, toți aplaudă și se bucură!