Dacă ai drum prin Polonia, gândul o să îţi zboare direct al Cracovia şi Varşovia, eventual Gdansk şi poate Wroclaw, recentă capitală culturală a Europei. Ok, aceste oraşe sunt cunoscute, sunt frumoase şi au multe de oferit, dar undeva în inima ţării, un loc superb aşteaptă să fie descoperit.
Spre deosebire de celelalte oraşe poloneze, Torun ascunde o arhitectură superbă într-un stil gothic. Formată undeva la începutul secolului XIII de către cavalerii Teutoni, capitala voievodatului Pomerian-Kuvian are o populaţie de numai 200.000 de locuitori.
Chiar dacă oraşul nu este extrem de mare, acesta ascunde o mulţime de lucruri interesante. Centrul vechi este de departe atracţia principală, arată ca o fortăreaţă, iar cel mai frumos mod de a fi observat este de pe malul opus al râului Vistula. Cunoscutul astronom, Nicolaus Copernicus, s-a născut aici, iar numele acestuia a fost preluat de facultatea locală.
Unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult în centru a fost drumul oraşelor ce au făcut parte din liga Hanseatică la sfârşitul secolului 13. Acolo printre altele am descoperit şi plăcuţa Hamburgului, până acum, locul meu preferat din Europa. Torun mai este renumit pentru turta dulce produsă aici, iar chiar în mijlocul lui există un muzeu unde îţi poţi pregăti propriul desert.
Din punctul de vedere al sportului, oraşul se poate lăuda cu o echipă de fotbal în liga a 4-a, Elana Torun, şi o echipă de speedway în prima ligă poloneză. Am avut norocul de a prinde un weekend în care ambele erau acasă aşa că am profitat la maxim. Fotbalul a fost sâmbătă la ora 3 pe o căldură neobişnuită pentru această ţară. Mi-a plăcut foarte mult terasa amenajată la marginea terenului, de unde puteai vedea meciul în timp ce savurezi la umbră o bere şi un cârnat. Nivelul fotbalului a fost ca de liga a 4-a, iar exceptând pista de alergare, stadionul arăta foarte bine. O galerie foto găsiţi aici.
Nu am putut rata ocazia de a merge la Speedway pe un stadion de 18.000 de locuri construit special pentru acest sport. A fost prima experienţă de acest gen şi chiar dacă nu cunoşteam regulile m-am prins destul de repede. Pentru cei care vor să încerce aşa ceva, recomandarea principala este să nu staţi în primele rânduri, vă veţi umple de praf şi de pământ.
Torun este un oraş special, iar dacă ajungi acolo după ce ai văzut alte 2-3 oraşe poloneze, vei realiza foarte repede că este cu totul altceva. Să petreci o noapte acolo este cam mult, dar dacă ai suficiente lucruri de făcut, aşa cum am avut eu, te vei bucura de frumuseţea lui în voie!